Economia contemporana prezintă o mare diversitate de întreprinderi şi structuri ale acestora, cu dimensiuni, roluri şi caracteristici mult diversificate. Este deosebit de importantă cunoaşterea diferitelor tipuri de întreprinderi, ale căror par-ticularităţi reclamă abordări diferenţiate din anumite puncte de vedere.

Elemente introductive privind antreprenoriatul Necesitatea clasificării întreprinderilor este determinată de mai mulţi factori:
– pe această bază se pot efectua analize complexe şi aprofundate privind dezechilibrele şi disfuncţionalităţile existente la un anumit moment în economie;
– aceasta permite identificarea caracteristicilor şi modalităţilor de exercitare a conducerii în întreprindere.

Există mai multe criterii de clasificare a întreprinderilor, însă în limitele prezen-tului capitol ne vom rezuma la cele mai principale.

În funcţie de forma de proprietate deosebim:
– întreprinderi de stat;
– întreprinderi private;
– întreprinderi cu proprietate mixtă.

Trăsătura definitorie a întreprinderii stat este faptul că întregul său patrimoniu aparţine statului pe al cărui teritoriu se află. Înfiinţarea şi funcţionarea întreprinderilor de stat depinde în exclusivitate de voinţa factorilor decizionali etatici, potrivit reglementărilor existente în fiecare ţară. Întreprinderile private se caracterizează prin faptul că patrimoniul lor se află în proprietatea uneia sau a mai multor persoane. Este un tip de întreprindere foarte veche, avându-şi rădăcinile în sclavagism. Numărul, diversitatea şi mărimea întreprinderilor private au crescut odată cu dezvoltarea societăţii.

Trăsăturile economice esenţiale ale întreprinderilor private:
– iniţiativa constituirii şi funcţionării lor aparţine în totalitate întreprinzătorului;
– existenţa unui capital iniţial minim este obligatorie;
– independenţa deplină în ceea ce priveşte direcţionarea activităţilor întreprinderii;
– asumarea integrală a riscurilor economice şi sociale legate de operaţiile firmei etc.

În funcţie de numărul posesorilor de capital, întreprinderile private pot fi individuale şi de grup. Întreprinderea individuală aparţine unei singure persoane. Această formă este caracteristică în special întreprinderilor de dimensiuni mici şi mijlocii. Întreprinderea de grup prezintă drept caracteristică posesiunea asupra patrimoniului său de către cel puţin două persoane, şi poate fi:
a) întreprindere familială, al cărei patrimoniu se află în proprietatea membrilor unei familii. De regulă, aceste întreprinderi sunt mici, membrii familiei posedând integral competenţele privind conducerea tuturor activităţilor. Cel mai adesea membrii familiei nu sunt numai proprietarii întreprinderii, ci şi lucrători efectivi în cadrul acesteia;
b) întreprinderea asociativă este înfiinţată prin dorinţa şi participarea în condiţii egale a mai multor persoane, ce desfăşurau anterior activităţi similare în cali-tate de mici producători. Specific este dreptul de proprietate asupra patrimoniului al mai multor persoane, care prin actul de constituire devin, sub anumite forme, coparticipanţi la conducerea întreprinderii. Fiecare membru are dreptul, pe lângă salariu, la o parte din venitul final corespunzător cotei-părţi din capital, potrivit unor proceduri stabilite la înfiinţarea întreprinderii.

Elemente introductive privind antreprenoriatul întreprinderea cu proprietate mixtă, al cărei patrimoniu aparţine parţial statului, parţial persoanelor fizice sau juridice private. După natura activităţii se evidenţiază:
– întreprinderi agricole;
– întreprinderi industriale;
– întreprinderi de servicii (bănci, asigurări, transport);
– întreprinderi de distribuţie al căror rol este de a pune la dispoziţia clienţilor diferite bunuri de consum.

În funcţie de obiectul muncii, întreprinderile se împart în extractive şi prelucrătoare. Cele extractive se ocupă cu extracţia obiectelor muncii din natură iar cele prelucrătoare – cu transformarea materiilor prime în produse finite. Primele se caracterizează printr-o dependenţă pronunţată de factorul natură.

În raport cu destinaţia economică şi caracterul producţiei finite distingem:
– întreprinderi producătoare de mijloace de producţie (grupa A);
– întreprinderi producătoare de bunuri de consum (grupa B).

În funcţie de continuitatea procesului tehnologic există:
– întreprinderi cu procese tehnologice continue;
– întreprinderi cu procese tehnologice discontinue.

După timpul de lucru în cadrul anului calendaristic deosebim:
– întreprinderi ce funcţionează anul împrejur;
– întreprinderi sezoniere.

În raport cu nivelul de specializare se poate vorbi de:
– întreprinderi specializate;
– întreprinderi universale;
– întreprinderi mixte.

În funcţie de metoda de organizare a producţiei putem evidenţia:
– întreprinderi cu producţia organizată în flux;
– întreprinderi cu producţia organizată pe obiecte;
– întreprinderi cu producţia organizată în unicate.

În funcţie de forma organizatorico-juridică a întreprinderii deosebim:
– întreprindere individuală;
– societate în nume colectiv;
– societate în comandită;
– societate pe acţiuni;
– societate cu răspundere limitată;
– cooperativă de producţie;
– cooperativă de întreprinzător;
– întreprindere de arendă;
– întreprindere de stat şi întreprindere municipală.