Studierea tinerilor este importantă pentru că vârsta este un predictor puternic pentru o gamă largă de convingeri, cunoștințe și comportamente și pentru că adolescenții și tinerii adulți au tendința de a se schimba mai repede atunci când se schimbă condițiile externe. În același timp, este important să știi cine sunt tinerii din prezent pentru a anticipa câte ceva din parcursul lor pe durata vieții și, prin însumare, viitorul societății.

România prezintă mai multe caracteristici care justifică din plin importanța studierii tinerilor săi cetățeni. În primul rând, societatea se confruntă cu riscuri democratice semnificative. Există un consens asupra faptului că Europa a intrat într-o „recesiune democratică“ în care democrațiile noi și vechi deopotrivă au căzut victimă unui „puternic contracurent autoritar“ (Diamond 2014, Mudde 2013). În Europa, guvernele Ungariei, Poloniei, Slovaciei și Austriei au înglobat politici naționaliste și ale noii drepte care se infiltrează în instituțiile politice ale acestora (Greskovits 2015). În al doilea rând, avântul politicilor iliberale coincide, la nivel mondial, cu creșterea inegalității veniturilor (Piketty, 2014; Keeley, 2015), iar literatura de specialitate susține că inegalitatea este dăunătoare guvernării democratice atât în sistemele politice dezvoltate, cât și în cele post-tranziție (Fukuyama, Diamond și Plattner 2012).

Pe de alta parte, sărăcia și inegalitatea sunt chiar mai pronunțate în rândul tineretului din România (Bădescu și Sum 2015). Indicatorul tineri care nu sunt nici angajați, nici nu își continuă educația sau formarea profesională (NEET), care corespunde procentului din populația de o anumită vârstă și de un anumit sex care nu este încadrată în muncă și nici nu urmează o formă de învățământ sau de formare profesională, arată că tineretul din România se confruntă cu una dintre cele mai dificile tranziții de la educație la viața activă dintre toate statele membre UE.

Cazul României este neobișnuit prin faptul că ocupă locul doi în privința diferențelor dintre nivelurile educaționale (după Malta), în România rata NEET în rândul persoanelor care au absolvit un nivel educațional intermediar fiind de 6 ori mai mare decât în rândul celor care au absolvit învățământ superior. De asemenea, România prezintă una dintre cele mai mari diferențe între mediul urban și cel rural, cu o distanță de 12,6 puncte procentuale.

O perspectivă alternativă este că tinerii nu sunt în mod necesar mai puțin activi decât generațiile mai în vârstă, însă ceea ce diferă este preferința acestora pentru anumite tipuri și canale de participare (Hooghe & Boonen 2016; Stolle & Hooghe 2005). Astfel de preferințe își pot avea originea în modul specific în care tinerii înțeleg spiritul civic și modalitățile pe care le au, ca cetățeni, de a influența deciziile publice (Dalton 2008). Dezvoltarea comunicării prin internet și rețele de socializare oferă tineretului noi posibilități de a deveni activ online sau de a-și consolida participarea offline cu activism prin intermediul internetului (Vissers & Stolle 2014). Suplimentar, implicarea în proteste politice reprezintă o zonă importantă unde tinerii sunt în mod special vizibili (Burean & Bădescu 2014).

Factorul cel mai puternic care impune aceste diferențe de bunăstare nu este vârsta, ci nivelul de educație al părinților. Modelele de regresie arată cu un nivel de semnificație ridicat că tinerii în cazul cărora ambii părinți au un nivel educațional peste absolvirea liceului tind să fie mult mai prosperi, atât în termeni subiectivi, cât și obiectivi. În ceea ce privește factorii care influențează diferențierea după nivelurile de bunăstare subiectivă și obiectivă raportate, factorii cei mai importanți și care atrag o diferențiere constantă par a fi dimensiunea localității și reușita educațională a părinților respondenților. Este foarte posibil ca acești doi factori să fie corelați, deoarece orașele mai mari tind să atragă persoane cu un nivel educațional superior, explicând astfel factorul de atracție a părinților cu un nivel educațional superior și accesul mai bun la bunuri, respectiv o estimare mai pozitivă a bunăstării subiective. Însă există anumite aspecte care trebuie evidențiate în această relație. Deși nivelul educațional al părinților are efecte asupra ambelor varietăți de bunăstare, aceste efecte sunt independente unul față de altul, după cum confirmă analiza de regresie. Cu alte cuvinte, este probabil că nivelul educațional al părinților are două tipuri de efecte 60 % 70 % 80 % 90 % 100 % independente asupra estimării bunăstării unui respondent: 1. Părinții cu un nivel educațional superior tind să dețină mai multe bunuri, dar și 2. Părinții cu un nivel educațional superior socializează de așa manieră încât copiii lor simt un nivel superior de bunăstare, indiferent de câte bunuri dețin (Jennings și Niemi 2014; Chetty et al. 2011).

Un alt factor dinamic interesant de observat este cel care ține de efectul vârstei. Avansarea în vârstă pare să aibă un efect negativ asupra bunăstării obiective, însă un oarecare efect pozitiv asupra bunăstării subiective (ceea ce este, de asemenea, semnificativ în analizele de regresie). În termeni mai simpli, în timp ce respondenții mai în vârstă tind să dețină mai puține bunuri, în special atunci când întemeiază o nouă gospodărie, cu cât devin mai independenți, aceștia tind să se considere mai puțin săraci. O altă constatare extrem de importantă ilustrată de aceste rezultate este faptul că sărăcia (atât obiectivă, cât și subiectivă) pare să fie caracteristică nu numai pentru zonele rurale (populație sub 5000 de persoane), ci și pentru orașele mici și foarte mici (atât 5.000 – 10.000 de persoane, cât și 10.000 – 100.000 de persoane).4 Deși această constatare nu este în mod necesar o noutate, în special în cadrul cercetărilor privind sărăcia în fostele țări comuniste, ea confirmă că măsurile antisărăcie sunt necesare nu numai în România rurală, ci și în orașele mai mici, dintre care multe au fost avansate în mod artificial de la rang de sat pentru a se atinge o rată mai mare de urbanizare (Comisia Europeană 2017; Banca Mondială 2018; Tesliuc, Grigoras și Stanculescu 2015). În timp ce aproximativ 25 % din populația cu vârste cuprinse între 14 – 29 de ani locuiește în sate care numără mai puțin de 5000 de locuitori, alți 37 % dintre cei aparținând acestui segment al populației locuiesc în orașe sau orașe mici cu 5000 – 10.000 de locuitori.

CONCLUZII

— Sentimentul de bogăție sau de sărăcie al oamenilor, în general, nu este determinat numai de câți bani au sau de câte bunuri au la dispoziție în gospodărie. Sărăcia este un sentiment mai general, care transcende situația materială și care este legat și de poziția relativă a tânărului în societate. Cei care tind să se simtă discriminați au, de asemenea, tendința de a se simți mai săraci. În mod similar, cei care trăiesc în medii cu un nivel considerabil de inegalitate au tendința de a se simți mai săraci.

— Nivelul de educație al părinților are un efect major asupra perspectivei tinerilor. Respondenții care provin din familii în care părinții au un nivel educațional mai mare tind să aibă aspirații educaționale mai ambițioase și se simt mai puțin săraci, chiar dacă nu au în mod necesar acces la multe bunuri în gospodăria proprie. După cum au demonstrat cercetările academice în privința altor țări, a crește într-o gospodărie cu părinți cu nivel educațional superior pare să aibă un efect pozitiv foarte puternic asupra dezvoltării copiilor. Acest efect nu este resimțit în România ca urmare a numărului relativ redus de gospodării cu părinți absolvenți de învățământ superior.

 — Tinerii români tind să fie extrem de încrezători în propriul viitor, însă mai puțin încrezători în viitorul conaționalilor și al țării înseși. Această diferență de perspectivă se datorează în principal ușurinței de a emigra, aceasta fiind considerată de majoritatea respondenților o opțiune bună pentru viitor dacă viața lor în România nu le oferă rezultatele așteptate. Convingerea că emigrația către o țară occidentală ar rezolva probleme civice sau de guvernanță poate alimenta reticența tinerilor români de a participa la viața civică și politică. Mulți tineri români nu sunt încurajați să participe la viața politică sau civică din cauza acestei lipse de atașament față de comunitate.

— Se pare că există o incidență mare a temerilor în rândul populației de 14 – 29 de ani a țării. Tinerii români par să se teamă în mai mare măsură de aproape orice, comparativ cu tinerii din regiune. Teama cea mai mare este teama de corupție, urmată îndeaproape de teama de sărăcie și de nedreptate socială. Cea mai puternică teamă identificată, teama de corupție, pare să fi fost alimentată și de protestele și mișcările sociale recente împotriva corupției din România.

— Aproximativ 30 % dintre tinerii cu vârste cuprinse între 14 – 29 de ani din România par să dorească într-o măsură mai mare sau mai mică să plece din România pentru o perioadă de cel puțin 6 luni. Punctajul este relativ mic pentru regiune și a scăzut substanțial comparativ cu cifrele din 2014, când aproape 60 % dintre tinerii români se gândeau la emigrare. Intențiile de emigrare par să scadă cu vârsta și, deși bărbații și femeile raportează aceeași dorință de a emigra, este semnificativ mai puțin probabil ca femeile să fi făcut planuri sau să fi contactat pe cineva. Pe de altă parte, majoritatea tinerelor românce care intenționează să emigreze au în vedere completarea studiilor, pe când tinerii par a fi interesați mai curând de oportunitățile profesionale.

— În cea mai mare parte, dorința și planurile de plecare sunt corelate cu sentimentul de sărăcie și lipsa accesului la bunuri de consum. Explicația cea mai probabilă este că mulți tineri români decid că trebuie să plece din țară pentru a avea acces la o viață profesională mai bună. Emigranții mai tineri provin aproape exclusiv din cele mai sărace pături ale societății, pe când cei mai în vârstă tind să se împartă în mod egal între persoane aflate în căutarea unui loc de muncă și persoane care pleacă pentru scopuri educaționale. Marea majoritatea a emigranților doresc să stea în UE, în special în Germania și Marea Britanie.