Comunităţile dispun de structuri formale sau informale ce contribuie la mobilizarea comunităţii,  pentru a satisface necesităţile cetăţenilor. Dacă vrem ca acţiunile  desfăşurate să fie durabile, trebuie respectate anumite cerinţe, precum: existenţa vieţii culturale, menţinerea dialogului şi implicarea comunităţii. Aceste situaţii aproprie oamenii într-o comunitate. 

Ce este o comunitate? Comunitatea reprezintă un grup de persoane ce trăiesc într-un spaţiu geografic specific, membrii căruia au activităţi, tradiţii, convingeri, valori şi interese comune. Grupurile sunt de natură eterogenă şi evoluează în continuu.

Definiţia respectivă poate părea, la prima vedere, simplă. În realitate este foarte complicat să integrezi toţi membrii comunităţii într-un proces. De regulă, anumite grupuri se consolidează  în detrimentul altora. Prin urmare, se impune studierea interacţiunilor sociale primare ale sentimentelor de apartenenţă la grup, a scopurilor comune, respectului reciproc, relaţiile de rudenie sau prietenie etc.  Coeziunea şi participativitatea socială necesită tact şi spirit critic, precum şi o implicare proactivă, flexibilitate şi răbdare. Echipa multidisciplinară trebuie să conştientizeze importanţa comunităţii în protecţia copilului, pentru a minimaliza factorii de risc şi a spori factorii de protecţie. 

Ce este mobilizarea comunităţii?

Mobilizarea comunităţii este un proces planificat, îndreptat spre soluţionarea unei probleme, realizat şi apreciat de membrii comunităţii, grupurile şi organizaţiile din comunitate, pe bază de participare şi în mod continuu.  Scopul procesului de mobilizare a comunităţii presupune implicarea resurselor disponibile în vederea eficientizării procesului de identificare şi soluţionare a problemelor comunităţii. Obiectivele procesului de mobilizare:

– încurajarea comunităţii în vederea identificării şi conştientizării problemelor;

– îndrumarea membrilor comunităţii întru planificarea şi soluţionarea problemelor.

CICLUL DE MOBILIZARE COMUNITARA

CE?: identificarea problemei

In aceasta etapa sunt identificate problemele, îngrijorările, frustrările, preocupările membrilor comunităţii. 

Paşii întreprinşi:

– informarea autorităţilor locale despre procesul de mobilizare a comunităţii;

– organizarea întâlnirilor cu membrii comunităţii;

– identificarea şi utilizarea eficientă a resurselor comunităţii;

– reexaminarea priorităţilor.

Metodele utilizate: anunţuri informative; contactarea directă (din casă în casă); informarea comunităţii; implicarea instituţiilor educative şi culturale.

DE CE?: evaluarea problemei

Întrebându-se „De ce”, oamenii îşi examinează problemele, în contextul identificării motivelor şi găsirii soluţiilor.

Paşii întreprinşi: 

1. Instituirea grupului de iniţiativă.

Membrii grupului de iniţiativă trebuie să se cunoască reciproc şi să aibă încredere unul în celălalt, chiar şi atunci când apar divergenţe. Să fie preocupaţi de problemele actuale şi să dorească semenilor săi condiţii de viaţă mai bune, să fie conştienţi de dificultăţile cu care se pot ciocni.

2. Analiza problemei identificate, cauzele apariţiei problemei etc.

CUM?: stabilirea soluţiilor, resurselor şi elaborarea planului de acţiune Etapa răspunde la întrebarea: Cum am putea soluţiona problema şi întoarce lucrurile pe un făgaş normal?

Etapele:

1. Intrunirea grupului de initiativa
2. Stabilirea actiunilor concrete
3. Elaborarea planului de actiune

Planul de acţiuni include:

– activităţi, ce vor fi întreprinse întru soluţionarea problemei (ce?);

– mijloace, modalităţi de aplicare a acţiunilor (cum?);

– beneficiarii (pentru cine?);

– termenii, perioada de aplicare a acţiunilor (până când?).   

Planul de acţiune implică următoare situaţii:

– problema imediată, de mare rezonanţă în cadrul comunităţii;

– modalităţile de soluţionare;

– resursele existente;

– aşteptările comunităţii;

– acţiunile întru soluţionarea problemei.

ACŢIUNE: implementarea PA

La această etapă trebuie să ţinem cont de următoarele aspecte: consecvenţa în acţiuni; respectarea termenilor; participarea comunităţii; desemnarea unui coordonator în vederea implementării planului; desemnarea persoanelor responsabile pentru fiecare sarcină în parte.

RECOMANDĂRI

STRATEGII DE SUCCES

– Iau în calcul diversitatea  grupurilor şi structurilor comunitare (bărbaţi, femei, pedagogi, lideri comunitari, autorităţi, copii etc.), pentru a obţine o viziune de ansamblu asupra necesităţilor şi resurselor cu referinţă la subiectul abordat; 

– Abordez strategii participative în vederea ajutării comunităţii în redobândirea forţelor proprii şi determinării necesităţilor şi obiectivelor;

– Utilizez instrumente şi metode specifice pentru colectarea şi transmiterea informaţiei (abordarea rurală participativă, mese rotunde, teatrul-forum, expoziţii, afişe, pliante etc.);

– Asist oamenii în procesul de organizare, raţionalizarea ideilor, stabilirea obiectivelor şi mijloacelor de reuşită;

– Asist liderii comunitari şi structurile sociale importante din comunitate;

– Contribui prin cunoştinţe în cadrul atelierelor de formare sau a altor activităţi de informare;

– Încurajez iniţiativele comunităţii şi particip, dacă este necesar,  la identificarea  resurselor; 

– Încurajez planificarea şi luarea deciziilor  în rândurile comunităţii pe calea de jos în sus şi nu cele venite de sus în jos;

– Consider că toţi oamenii dispun de un anumit potenţial şi încerc să-i susţin şi să le pun în valoare talentul.

SITUAŢII DE EŞEC

– Pretind că înţeleg  comunitatea şi nevoile sale;

– În calitate de specialist, ştiu mai bine ce trebuie de făcut; 

– Îmi asum conducerea şi acţionez cum îmi convine;

– Comunitatea nu dispune de resurse;

– Lucrez doar cu liderul comunităţii sau cu o parte a acesteia;

– Voi acţiona spontan şi după bunul meu plac.