Etapa 1 – Evaluarea nevoilor – constă în strângerea, organizarea şi analiza informaţiilor pertinente, care să determine nevoile comunităţii.

Pentru a evalua nevoile comunităţii, sunt necesare următoarele tipuri de informaţii:

– caracteristicile demografice ale comunităţii: structura de vârstă, structura etnică şi rasială, suprafaţă.

– informaţii sociale:

• date economice,
• familii (relaţiile părinţi – copii, probleme în cuplurile căsătorite, rata divorţurilor),
• educaţie (frecventarea şcolii, rata renunţării la şcoală),
• locuinţe (număr, utilităţi, supraaglomerarea),
• sănătatea fizică şi mentală (dizabilităţi, cauze ale mortalităţii, rata îmbolnăvirilor, condiţiile de mediu),
• managementul locuinţei (menaj, hrană, administrarea locuinţei, îngrijirea copiilor),
• recreere (activităţi de timp liber, sport, activităţi culturale),
• date despre angajare (niveluri ocupaţionale),
• incidenţa delictelor (rata criminalităţii, frica de infracţiuni),
• satisfacţii rezultate din viaţa în comunitate, cum ar fi solidaritatea comunitară.

– cunoaşterea şi utilizarea serviciilor şi prestaţiilor sociale sau publice.

– bariere în calea utilizării serviciilor: bariere fizice (lipsa mijloacelor de transport, distanţa mare), atitudini negative ale personalului, stigmatizarea socială, costul prea ridicat al serviciului, criterii de eligibilitate prea restrictive sau percepute ca atare.

– existenţa unui sistem de informare în comunitate.

– evaluarea resurselor, inclusiv politice (mobilizarea conducătorilor).

Aceste informaţii se obţin utilizând:

– opiniile persoanelor care cunosc comunitatea (oficialităţi, directori de organizaţii, proeţi, medici, asistente de ocrotire), prin chestionar sau interviu, discuţii de grup.

– opiniile rezultate în adunări comunitare (incluzând specialisti şi oameni obişnuiţi).

– date statistice referitoare la persoanele beneficiare ale unor servicii.

– date statistice referitoare la populaţie (indicatori sociali): delincvenţa, rata mortalităţii sau morbidităţii, condiţiile de trai.

 

Etapa 2 – Analiza nevoilor identificate şi prioritizarea acestora

Analiza este etapa necesară pentru a putea determina dacă o problemă este relevantă pentru comunitatea respectivă. O problemă este socială (şi nu individuală!) doar în contextul în care aceasta este resimţită de mai mulţi oameni ca o situaţie de viaţă nesatisfăcătoare.

Analiza problemei presupune următorii paşi:

– se stabileşte dacă problema luată în considerare este potrivită şi corect formulată (natura subiectivă a problemei), se determină locaţia (care este aria de acoperire?), magnitudinea (cât de extinsă este?). Se identifică şi ce NU face parte din natura problemei.

– Se analizează cauzele problemei: factori economici, presiuni politice, valori instituţionale, atitudini. Analiza cauzelor permite să aflăm dacă problema luată în considerare este cea reală; dacă nu e, procesul trebuie reluat.

– Se evaluează resursele existente şi potenţiale: surse financiare, grupuri afectate de problemă, timpul dedicat problemei.

Pentru a determina cât mai corect nevoia reală, este bine să răspundem următoarelor întrebări:

1. Ce este apreciat ca nemulţumitor de către membri comunităţii? Pentru a avea un răspuns complet, este necesară o descriere cât se poate de amănunţită şi concretă.
2. Ce şi de către cine? Este necesară invetarierea celor implicaţi în evaluarea nevoilor şi poziţia lor în comunitate în termeni de putere de influenţă, prestigiu şi încredere a concetăţenilor, relaţiile cu ceilalţi sau cu cei care îi susţin şi posibilităţile lor (ce anume pot face în raport cu acea nevoie, la ce nivel).
3. Cum este văzută problema? Fiecare dintre cei implicaţi trebuie să descrie viziunea sa asupra situaţiei (perspectivă, valori, norme), impresia asupra cauzelor problemei şi urmărilor acesteia, dacă este dispus să se implice, dacă acceptă sau nu compromisuri.
4. Ce rezolvare este propusă? Fiecare dintre cei implicaţi determină posibilele rezolvări pe care le prezintă cât mai detaliat.
5. Care sunt resursele necesare?
6. Ce efecte se obţin în urma unei rezolvări propuse? Se reperează de la început care sunt beneficiile comunităţii dacă problema respectivă va fi rezolvată sau măcar ameliorată.

Criterii pentru alegerea unei probleme

1. Rezolvarea ei să conducă la o îmbunătăţire reală a vieţii oamenilor;
2. Să fie uşor de înţeles;
3. Să dea oamenilor sentimentul puterii lor;
4. Urmările ei să fie grave şi să afecteze o parte importantă a comunităţii;
5. Să ducă la crearea unor organizaţii şi alianţe durabile;
6. Să ducă la apariţia de noi lideri;
7. Planul de acţiune să aibă un obiectiv clar şi un calendar precis;
8. Să existe resurse necesare pentru rezolvarea ei;
9. Planul de acţiune să aibă sorţi de izbândă;

 

Problema prioritară este problema în jurul căreia urmează să fie concentrate atenţia şi eforturile muncii în comunitate!

Multe iniţiative comunitare eşuează complet datorită faptului că problema pe care caută să o rezolve:

• Nu este bine definită sau înţeleasă;
• Nu este percepută ca fiind o problemă de un număr suficient de mare de persoane;
• Poate avea la origine cauze complexe de care nu s-a ţinut seama în elaborarea
• planurilor de rezolvare.

 

Pentru a evita producerea de astfel de erori este bine să putem răspunde la următoarele întrebări:

• Cine spune că aceasta este o problemă?
• Unde şi când se manifestă problema?
• Pe cine afectează această problemă?
• Care ar fi soluţia dorită de cei confruntaţi cu această problemă?

Etapa 3 – Realizarea strategiei şi planificare comunitară. Se referă la:

– stabilirea scopurilor dezvoltării comunitare (rezolvarea unei probleme) formulate în termeni generali şi pe termen lung.

– stabilirea obiectivelor specifice (care descriu rezultate realiste şi sunt cuantificabile în raport cu acţiunile care trebuie intreprinse şi cu perioada de timp necesară). În funcţie

de ele se va face evaluarea.

– dezvoltarea unui grup pentru rezolvarea unei probleme, găsirea unor lideri comunitari (pentru fiecare se indică: poziţia, persoanele cu care are relaţii, ce contribuţie pot avea).

– întâlnirea grupului şi elaborarea planului de acţiune (ce trebuie făcut, a cui e sarcina, când se execută, resurse şi mijloace disponibile, unde se începe, acţiunile de efectuat, rezultate sau efecte aşteptate).

Etapa 4 – Acţiunea comunitară

Implementarea acţiunilor şi activităţilor prevăzute în strategia de dezvoltare comunitară o denumim acţiune comunitară. Ea are în vedere desfăşurarea acţiunilor planificate în etapa anterioară. În această etapă, liderii comunitari pot fi mobilizaţi în implementarea acţiunilor prevăzute în cadrul planificării. Acţiunile comunitare vor avea un caracter participativ şi vor fi asumate cu responsabilitate de către membri comunităţii.

Adesea dezvoltarea comunitară este de fapt un proces de facilitare comunitară, adică procesul de asistare a unei comunităţi pentru ca aceasta să se organizeze în vederea luării unor decizii, pentru rezolvarea unor probleme prin procese participative. Intervine aici un expert / o organizaţie care sprijină comunitatea pe parcursul întregului proces. Este un proces de participare, de găsire a soluţiilor inovatoare la nivel de comunitate, care nu poate fi impus din exterior.

În această etapă, se verifică în ce măsură scopurile şi obiectivele strategiei de dezvoltare comunitară au fost atinse şi în ce măsură această a răspuns rezolvării problematicii indentificate ca fiind problemă socială. Evaluarea are şi un caracter permanent, pe tot parcursul implementării acţiunilor comunitare, cu atât mai mult cu cât liderii comunitari sunt implicaţi în derularea acestora.