Criza economică mondială a pus în evidență deficiențe structurale cu consecințe grave pentru milioane de oameni. Rata șomajului în rândul tinerilor se ridică la peste 20 % la nivelul întregii UE și la peste 50 % în unele state membre. Cu toate acestea, criza mondială nu constituie singura cauză a șomajului. Nivelul scăzut de instruire și lipsa competențelor contribuie, de asemenea, la această situație.

Din totalitatea tinerilor din UE, aproximativ 20 % nu ating nivelul minim de competențe de bază la citire, matematică și științe. Șase milioane dintre aceștia ies din sistemul de educație și formare după ce au absolvit cel mult primul ciclu de învățământ secundar. Ne putem imagina consecințele acestei lipse de competențe: potrivit rezultatelor unui sondaj recent, doar un adult slab calificat din doi găsește un loc de muncă, în timp ce rata de angajare în rândul adulților cu înaltă calificare este clar mai mare.

Dobândirea de calificări este cea mai bună cale de a obține un loc de muncă.

Mulți angajatori se străduiesc din răsputeri săgăsească lucrători calificați. Un angajator din trei are dificultăți în a găsi persoane cu competențele necesare. Acest lucru este valabil în special în cele mai inovatoare sectoare ale economiei, unde sunt vacante mii de posturi în domeniul ingineriei, științelor și tehnologiei. Discrepanța dintre competențele căutate de angajatori și cele de care dispun candidații se numește „deficit de competențe”. Este una dintre problemele cele mai acute cu care se confruntă țările europene în materie de educație și formare. Prin urmare, este necesară reducerea acestui decalaj prin educație și formare.

Analfabetismul nu numai că distruge vieți, dar reprezintă și un cost enorm pentru societate. Acest cost este estimat la peste 500 de miliarde de euro pe an, și asta doar în țările dezvoltate.

Milioane de persoane și organizații sunt implicate în procesul de învățare. De la elevi, stagiari și părinți, la profesori, universități, întreprinderi și organizații de tineret, guverne și UE. Cum pot fi organizate responsabilitățile în mod inteligent? Aici, principiul subsidiarității oferă unele orientări. Potrivit acestuia, deciziile trebuie luate întotdeauna cât mai aproape posibil de persoanele în cauză.

Iată de ce tratatele UE prevăd că fiecare stat membru răspunde de elaborarea propriilor sale politici în materie de educație, formare și tineret. Este la latitudinea guvernelor naționale să decidă cu privire la conținutul materiei predate și la organizarea sistemului de învățământ. La rândul său, fiecare guvern este liber să permită ca problemele de educație să fie gestionate la nivel regional sau local. Într-un sistem de educație organizat în mod inteligent, multe decizii sunt delegate universităților, școlilor, instituțiilor de formare profesională etc. Cunoștințele trebuie însă să se dezvolte și să se înmulțească. Prin urmare, procesul de învățare trebuie să se desfășoare și în afara frontierelor naționale. Dimensiunea europeană în politicile în materie de educație, formare și tineret este, deci, esențială. Cooperarea la nivel european este necesară pentru că economiile noastre sunt strâns legate și pentru că, în ultimele decenii, s-a dezvoltat o piață europeană a muncii. Mobilitatea și competențele lingvistice sunt din ce în ce mai importante. Statele membre pot învăța unele de la altele și studenții, ucenicii, alți tineri, voluntarii, cadrele didactice, școlile și universitățile pot beneficia de cooperarea transfrontalieră. În consecință, programele de cooperare în domeniul educației, formării profesionale și tineretului figurează de mulți ani pe agenda Uniunii Europene: programul Erasmus a fost adoptat în 1987 și primul program al UE pentru tineret („Tineret pentru Europa”), în 1988. Cu toate acestea, competențele europene formale în domeniul educației, formării profesionale și tineretului au fost incluse în tratatele fondatoare ale Uniunii de-abia odată cu Tratatul de la Maastricht (1993).