Proiect cofinanţat din Fondul Social European prin Programul Operațional Capital Uman 2014-2020
Viitor pentru tineri - Tineri pentru viitor
CURS LUCRĂTOR ÎN COMERȚ
Condiții de înscriere – cel puțin 8 clase
Diploma obținută – certificat de calificare recunoscut internațional
Durata – 80 ore
Cursul de lucrator in comert are ca scop pregatirea si educarea persoanelor care sunt interesate de dezvolarea unei cariere in domeniul comertului.
Cursul de lucrator comercial este accesibil celor care sunt la inceput de drum si doresc sa porneasca o afacere in domeniul comertului si serviciilor, fie ca sunt in etapa de formare profesionala sau nu. Insa, nu numai acestia pot avea parte de beneficii in urma unui astfel de curs. Cursul de lucrator in comert ii poate ajuta si pe cei care au mai activat in aceasta zona. Prin intermediul cursului nostru ei isi pot dezvolta competentele in domeniu si pot fi pusi la curent cu cele mai recente schimbari. In cazul persoanelor care au mai ocupat un post in domeniul comertului si serviciilor, insa nu au certificarea necesara pentru a le fi atestata calificarea, cursul de lucrator in comert le ofera diploma de care acestia au nevoie, diploma acreditata si recunoscuta intern si international.
Cursul utilizeaza tehnici moderne de predare pentru a-i ajuta pe cursanti sa deprinda toate cunostintele utilizate in domeniul comertului si al serviciilor.
Acestia vor avea parte de o pregatire profesionala care le va permite mai departe sa deruleze orice vanzare in bune conditii si la standarde ridicate. Toti cursantii vor capata abilitatile necesare pentru a sti cum sa prezinte produsele si serviciile aferente vanzarii. Mai mult, ei vor fi pusi la curent cu metodele de completare ale documentelor specifice activitatii de vanzare, precum chitante, borderouri sau facturi.
Trainerii nostri au o experienta bogata in domeniu si abilitati pedagogice de inalta calitate. Prin intermediul lor, cursul de lucrator in comert va va ajuta sa dobanditi toate cunostintele necesare pentru o cariera de succes in domeniu.
La finalizarea cursului, toti participantii vor sustine un examen pentru a le fi verificare cunostintele si abilitatile. In urma absolvirii cursului, ei vor primi un certificat de calificare, recunoscut la nivel national si international. Acest document le va permite sa profeseze in domeniul comertului si serviciilor, in tara sau in strainatate.
Competențe dobandite la cursul de lucrător în comerț
- Comunicare si numeratie
- Utilizarea calculatorului si preluarea informatiei
- Comunicarea in limba straina / dezvoltare personala
- Igiena si securitatea muncii / Lucru in echipa
- Organizarea locului de munca
- Pregatirea pentru intergrarea la locul de munca
- Tranzitia de la scoala la locul de munca
- Rezolvarea de probleme / Satisfacerea cerintelor clientilor
- Comunicarea profesionala / Asigurarea calitatii
- Protectia consumatorului
- Calcule economice specifice aprovizionarii si distributiei marfurilor
- Organizarea activitatii comerciale
- Sortarea, depozitarea si pregatirea marfurilor pentru distributie
- Administrarea ambalajelor si marfurilor
- Aprovizionarea cu marfuri a magazinului in functie de ritmul vanzarilor zilnice
BENEFICIAR:
ASOCIAȚIA NOUL VAL
PARTENER:
ASOCIAȚIA ION CÂMPINEANU
Proiect cofinanţat din Fondul Social European prin Programul Operațional Capital Uman 2014-2020
Conținutul acestui material nu reprezintă în mod obligatoriu poziția oficială a Uniunii Europene sau a Guvernului României