Cum să te menții disciplinat și organizat în munca de birou?

Proiect cofinanţat din Fondul Social European prin Programul Operațional Capital Uman 2014-2020

Viitor pentru tineri - Tineri pentru viitor

Cum să te menții disciplinat și organizat în munca de birou?

O mare parte dintre noi se afla probabil în dificultatea de a se menține organizat  și disciplinat în munca de acasă, când distragerile sunt infinit mai multe (copii, animale, părinți, prieteni, zgomote de la vecini, etc).  

 

Iată câteva ponturi pentru a rezolva cu succes aceste situații sau a le preîntâmpina:  

 

1. Ține telefonul în altă cameră sau cât mai departe de tine până la pauza

Fiind feriți de ochii colegilor și ale șefilor, devine mult mai tentant  să trimitem cât mai multe mesaje, să răspundem la ele, să dam telefoane și să răspundem la ele, să petrecem ore pe rețelele de socializare.

2. Setează-ți programul de pauza, și/sau pune alarma  la telefon

Poți fi tentat să nu te mai miști de pe scaun, să iți obosești ochii, mintea și corpul sau dimpotrivă, să faci alte activități prin casa și să pierzi noțiunea timpului.  

3. Setează cu o seara înainte ceea ce ai de făcut pentru a doua zi, în ordinea priorităților și asigură-te că ai toate materialele și recuzita necesara în camera sau biroul unde iți vei desfășură activitatea, fară a fi nevoit să cauți prin țoață casa pixuri, agende, caiete, cărți, dosare, documente, etc,  

4. Asigura-te că dispui de suficienta lumina în camera care să te umple de energie și să te mențină mult mai treaz/a și activ/a.

O camera fară lumina naturala te poate deprima, mai ales  daca petreci o mare parte din zi muncind si automat, iți vă scădea și productivitatea. 

5. Menține contactul des cu echipa ta

Un sfat aparent banal, însă anumiți factori, precum  o conexiune defectuoasa a rețelei de internet, un sistem sau un program care nu funcționează sau un  coleg care poate absenta în ziua respectiva, poate face diferență intre a rezolva în timp util și eficient taskurile pe care le ai de făcut pentru ziua respectiva și că nu iți scapă vreun meeting important, ori anumite detalii și sarcini de îndeplinit, mai ales daca vorbim despre un job în care depindeți unii de alții.

BENEFICIAR:
ASOCIAȚIA NOUL VAL

PARTENER:
ASOCIAȚIA ION CÂMPINEANU

Proiect cofinanţat din Fondul Social European prin Programul Operațional Capital Uman 2014-2020

Conținutul acestui material nu reprezintă în mod obligatoriu poziția oficială a Uniunii Europene sau a Guvernului României