Cum îți descoperi harul și cum îl folosești în cariera ta?

Proiect cofinanţat din Fondul Social European prin Programul Operațional Capital Uman 2014-2020

Viitor pentru tineri - Tineri pentru viitor

Cum îți descoperi harul și cum îl folosești în cariera ta?

Atunci când sunt tineri și la început de drum, oamenii au, în general, tendința să-și aleagă un job. Apoi, odată cu job-ul, vine dorința de carieră. Mai târziu, odată cu experiența, apare nevoia de sens. 

Cu alte cuvinte, întâi lucrăm, apoi ne afirmăm și abia pe urmă ajungem să trăim viața plenar: îi servim pe alții într-o manieră care ne face și pe noi împliniți și fericiți.

 

Eric Berne, fondatorul conceptului de analiză tranzacțională, spune că povestea noastră de viață se scrie în primii 6 ani. 

Mai precis, în primii 6 ani ne construim tiparele, stilul și tot atunci părinții, familia, pot să observe înclinațiile pe care le avem. 

Unii copii se remarcă în acest interval ca dansatori, cântăreți, alții ca desenatori sau constructori în Lego. 

Unii își arată grija față de oameni prin jocul cu păpuși și personaje imaginare, alții demontează primele jucării și le asamblează din nou. 

De la 6 ani până la 25, când se maturizează neocortexul, tot ceea ce facem e să completăm tiparele pe care le-am manifestat deja în primii ani de viață.

 

Dacă ești în punctul în care vrei o carieră cu sens, cu vocație, am să-ți împărtășesc în rândurile de mai jos trei moduri prin care să-ți descoperi harul, vocația ta, iar apoi să-l introduci în proiectele vieții tale.

 

  1. Primul pas –  du-te în primii 6 ani de viață și amintește-ți ce făceai 

Adu-ți aminte, mai exact, care erau jocurile tale preferate și cum te abandonai când erai singur. 

Te jucai cu mașini? Învățai păpușile să gătească? 

La ce îți spuneau părinții și familia că ai talent? 

 

  1. Pasul 2 – extrage ideile și imaginează-ți profesii care ar putea să îmbrace mai bine preocupările pe care le aveai la 6 ani

În acest stadiu al exercițiului e important să te joci, fără să iei lucrurile în serios.

Nu e important acum dacă ai sau nu pregătire și experiență în noile profesii pe care le-ai depistat. 

Nu te autosabota. Listează doar meserii, joburi care s-ar plia pe ceea ce simți tu că ar putea să fie vocația din primii 6 ani.


 

  1. Pasul 3 – fă diferența între ce știi să faci și ce ai de oferit

Ceea ce știi să faci e oferta pe care o ai acum pe piața muncii. 

Ceea ce ai de oferit e harul despre care ți-am scris. 

Nu îți fă griji dacă oferta ta de acum nu se potrivește cu harul. Ai răbdare și lasă-le pe toate să se îmbine. 

Vei observa în timp că tot ceea ce ai acumulat până acum ca experiență și cunoaștere te poate ajuta să ajungi la o carieră cu sens. 

BENEFICIAR:
ASOCIAȚIA NOUL VAL

PARTENER:
ASOCIAȚIA ION CÂMPINEANU

Proiect cofinanţat din Fondul Social European prin Programul Operațional Capital Uman 2014-2020

Conținutul acestui material nu reprezintă în mod obligatoriu poziția oficială a Uniunii Europene sau a Guvernului României