5 fraze pe care să nu le spui niciodată la job

Proiect cofinanţat din Fondul Social European prin Programul Operațional Capital Uman 2014-2020

Viitor pentru tineri - Tineri pentru viitor

5 fraze pe care să nu le spui niciodată la job

Pentru a învăța diferența dintre bine și rău când suntem mici, adulții ne felicită pentru folosirea cuvintelor politicoase. Fraze care conțin „te rog” și „mulțumesc” ne aduc bile albe, pe când cele care implică refuzuri și cuvinte urâte ne aduc mustrări. Aceste momente din urmă ne displac teribil când suntem copii și ne produc doze exacerbate de furie pe care cumva, de-a lungul anilor, învățăm să le controlăm, odată cu adaptarea noastră la normele societății.

Din punctul de vedere al joburilor învățăm să fim săritori, să îi ajutăm pe ceilalți când au nevoie și să răspundem cu promptitudine la cerințe și sarcini, dar câteodată gura ne-o mai ia pe dinainte. Uneori spunem lucruri fără nicio intenție – pur și simplu ne scapă – alteori o facem intenționat. Oricare ar fi situația, iată 5 fraze pe care să nu le spui niciodată la job, care îți pot afecta munca, imaginea și cariera într-o manieră negativă:

  1. „Nu e treaba mea.”

Ni s-a întâmplat tuturor de-a lungul timpului. Brusc ne-am trezit cu o sarcină pe birou sau în inbox care nu ne este familiară în niciun fel și, mai presus de orice, cantitatea de muncă pe care o avem nu ne permite timpul necesar pentru a o duce la bun sfârșit, indiferent dacă o putem face sau nu. Ce poți spune ca să eviți munca în plus fără a părea nepăsător în fața șefilor/colegilor? Încearcă fraza „Din păcate nu am timpul necesar la dispoziție, dar te pot ajuta să găsești persoana potrivită pentru acest task.”

  1. „O să dureze un minut.”

Contrar tuturor lucrurilor cu care am fost învățați, nu trebuie să sărim imediat în ajutorul unui coleg. Cerințele rareori se rezolvă atât de repede și chiar dacă ceva pare simplu la început, poți realiza că e de fapt mai complicat. Dacă vrei și poți ajuta colegul respectiv, acceptă sarcina, dar spune-i că vei reveni cu mai multe detalii despre durată după ce revizuiești toate informațiile. Așa reduci așteptările colegului, cât și presiunea suplimentară de pe umerii tăi.

  1. „Am făcut tot ce-am putut.”

E ușor să intri în defensivă când nu îți iese ceva cum trebuie, dar cel mai bine, atât pentru tine, cât și pentru restul echipei, e să accepți partea ta de vină și să întrebi „Ce aș putea face mai bine data viitoare?”

  1. „N-am avut timp.”

O competență foarte importantă la orice job este organizarea timpului. Trebuie să știi ce poți face și în cât timp. Astfel, în momentul în care ți se atribuie o sarcină și știi că o să dureze mai mult, trebuie să propui un nou termen-limită, iar dacă realizezi pe parcurs că s-ar putea să întârzii cu realizarea task-ului, trebuie să anunți imediat. Nu aștepta să treacă momentul și să vină șefii, colegii sau clienții să te întrebe de ce nu ești gata.

  1. „Mai bine procedai așa…”

Alternativ, dacă greșeala sau întârzierea este a unui coleg, sigur nu vrea să audă cât de bine ar fi ieșit totul dacă proceda conform sfaturilor tale. Mai bine porți o discuție deschisă cu acesta și îl ajuți să înțeleagă unde a greșit și ce ar putea face mai bine data viitoare. Un pic de empatie e esențială la orice job.

 

Îți recomandăm să te ferești de aceste fraze, dar dacă îți scapă vreuna dintre ele sau poate alta tot din aceeași serie, nicio grijă, există o cale de întoarcere! Acceptă că ai făcut o greșeală și explică-le colegilor și șefilor ce ai vrut să spui de fapt.

BENEFICIAR:
ASOCIAȚIA NOUL VAL

PARTENER:
ASOCIAȚIA ION CÂMPINEANU

Proiect cofinanţat din Fondul Social European prin Programul Operațional Capital Uman 2014-2020

Conținutul acestui material nu reprezintă în mod obligatoriu poziția oficială a Uniunii Europene sau a Guvernului României