Proiect cofinanţat din Fondul Social European prin Programul Operațional Capital Uman 2014-2020
Viitor pentru tineri - Tineri pentru viitor
10 soluții pentru a reduce costurile de recrutare
Lumea se reașează pe noi baze, economia se reașează pe noi baze la rândul ei, tehnologia evoluează mai rapid decât poate societatea să pregătească specialiști, oamenii s-au plictisit sau au obosit de atâtea crize și mulți dintre noi nu mai știu în ce direcție să o ia, este multă incertitudine în piață și în general, privind viitorul. Vedem în consecință, pe zi ce trece că este tot mai dificil să găsim oamenii de care avem nevoie. Deficitul de talente este deja un subiect care stă pe masă directorului general pentru că afectează procesul de creștere și dezvoltare pentru mai toate companiile dar mai ales pentru cele mijlocii și mici. Și evident, că pe acest fond, recrutarea devine un proces tot mai scump și mai de durată. Dacă în trecut durata medie de timp necesar pentru a ocupa o poziție vacantă era aproximativ 3 săptămâni, astăzi vorbim cu lejeritate pentru multe domenii de 2-3 luni. În IT, telecomunicații, eCommerce și chiar HR și pentru foarte multe activități tehnice și profesionale (electricieni, sudori, mecanici, etc) timpul de recrutare este în creștere și oamenii buni sunt greu de găsit, greu de atras.
Costurile vin din mai multe zone, directe și indirecte:
- Costurile de recrutare directe (anunțuri de recrutare, abonamente pe site-uri de profil, participare la evenimente – târguri de job-uri sau de carieră, licențe soft-uri specifice, etc)
- Costurile cu timpul personalul implicat în recrutare (că este de la HR sau din departamentele productive, manageri, șefi de echipă, directori.. cei care participă la interviurile cu candidații, îi evaluează și iau deciziile de angajare) – oameni care ar putea face altceva în acel timp
- Costurile de integrare ale noilor veniți, care au nevoie de o perioadă de acomodare înainte să devină maxim productivi (onboarding, diverse cursuri inițiale, dotări specifice)
- Costurile cu timpul pierdut/neproductiv cât poziția de recrutat a fost neocupată (sau costurile cu muncă suplimentară a celor care au trebuit cumva să suplinească activitatea postului respectiv).
Acestea sunt doar câteva și succint enumerate costuri pe care recrutarea le presupune. Dacă recrutarea este externalizată, la aceste costuri se adaugă și cel cu agenția de recrutare. Dacă înmulțim aceste costuri nu cu 1 ci cu 10, 20, 50 sau 100 recrutări care trebuie făcute într-un an de unele companii (că sunt nevoi de creștere sau înlocuiri/plecări), atunci cei care sunt implicați, știu că aceste costuri ajung să fie cu adevărat semnificative. Ce poți să faci? Din fericire există câteva soluții pentru a diminua costurile cu recrutarea.
BENEFICIAR:
ASOCIAȚIA NOUL VAL
PARTENER:
ASOCIAȚIA ION CÂMPINEANU
Proiect cofinanţat din Fondul Social European prin Programul Operațional Capital Uman 2014-2020
Conținutul acestui material nu reprezintă în mod obligatoriu poziția oficială a Uniunii Europene sau a Guvernului României