In societatile civilizate, munca este considerata principala activitate pe termen lung a oamenilor, principalele motive pentru care oamenii muncesc fiind necesitatea , alinierea la normele sociale, presiunea sociala de a face asta, dar cea mai importanta motivatie pentru a munci este obtinerea unui mijloc de trai. Studii clasice referitoare la aceasta tema au demonstrat ca, mai valorizata decat nivelul salariului este securitatea locului de munca. De asemenea, cercetarile au demonstrat ca, pe langa latura economica, exista si o puternica componenta sociala a motivatiei de a munci, ce consta in nevoia de afiliere, de prietenie si in dorinta de independenta. 

Termenul „motivatie” vine din latinescul movere, insemnand miscare. Conform DEX, motivatia reprezinta „totalitatea motivelor, a consideratiilor sau a mobilurilor (constiente sau nu) care determina pe cineva sa efectueze o anumita actiune sau sa tinda spre anumite scopuri.”. Motivatia acopera toti factorii care ii influenteaza pe oameni sa se comporte in anumite moduri. Cele trei component ale motivatiei sunt:

o directia – ce anume incearca sa faca o persoana;

o efortul – cat de intens incearca;

o persistenta – cat timp continua sa incerce.

A motiva o persoana inseamna a o convinge sa se deplaseze intr-o directie propusa de noi, cu scopul atingerii unui rezultat dorit.

A te motiva pe tine insuti reprezinta stabilirea, din proprie initiativa, a unei directii de inaintare, urmata de adoptarea unei cai de actiune propice indeplinirii scopuluii propus. În acest sens putem vorbi despre acele persoane  cu scopuri clar definite, care intreprind actiuni in vederea atingerii respectivelor scopuri. Aceasta categorie de oameni sunt oamenii automotivati, aceasta reprezentand cea mai buna forma de motivatie. Insa, exista si persoane care au nevoie, intr-o masura mai mare sau mai mica, sa fie motivati din exterior. Atingerea nivelurilor inalte de motivatie este posibila prin asigurarea de stimulente si recompense, a satisfactiei in munca si a posibilitatilor de invatare si dezvoltare. Intelegerea procesului de motivatie – cum functioneaza si ce tipuri de motivatie exista – este necesara in furnizarea contextului propice atingerii acestor niveluri. 

Motivatia in munca poate fi de doua feluri. In primul rand, atunci cand oamenii se automotiveaza, ei isi cauta, propun si desfasoara singuri sarcinile pe care trebuie sa le duca la capat in asteptarea satisfacerii unor nevoi sau indeplinirii unui obiectiv. In al doilea rand, oamenii pot fi motivati prin metode precum remunerare, lauda, promovare etc.

Conform conceptiei elaborate de Herzberg et. al. (1957), exista doua tipuri de motivatie:

o Motivatia intrinseca – factorii autodeterminati care ii infuenteaza pe oameni sa se comporte intr-un mod anume sau sa se deplaseze intr-o directie anume. Printre acesti factori se numara responsabilitatea (sentimentul ca munca ta este importanta si ca ai puterea de control asupra propriilor tale resurse), autonomia (libertatea de a actiona), posibilitatile de utilizare si dezvoltare a aptitudinilor si capacitatilor, o munca interesanta si incitanta, oportunitatile de avansare. (M. Armstrong, 2003., pp. 140-141)

o Motivatia extrinseca – ceea ce se face cu oamenii sau pentru ei, in ideea de a-i motiva. Aici intra recompensele, cum ar fi majorarile salariale, laudele sau promovarea, si pedepsele, cum ar fi masurile disciplinare, retinerile din salariu sau criticile. 

Faptul că motivaţia influenţează şi impulsioneză performanţa , în orice domeniu, este un lucru foarte cercetat  de-a lungul deceniilor, stiut fiind faptul că dacă o persoană nu este stimulată în muncă în diferite feluri aceasta nu va atinge performanţe maxime, de multe ori  motivaţia avand o serie de caracteristici precum -intensitata, durata, persistenţa etc., caracteristici care odata constientizate pot potența performanțele în muncă. Dacă facem referire  la intensitatea motivaţiei putem afirma ca o persoană cu motivaţie mai puternică va avea rezultate mai bune decât o persoană cu motivatie mai slabă, deci aici aducem în discuţie supramotivarea şi de submotivarea. E important ca oamenii să identifice corect acele trăiri, emoții, situatii care pot conduce la una dintre extremele motivației si modalitatea prin care performanța poate fi afectată.

Supramotivarea este atunci când individul acţionează în condiţiile unui surplus energetic care îl dezorganizează, îl stresează şi îi consumă energiile chiar înainte de a se confrunta cu sarcina.

În acelaşi timp individul submotivat acţioneaza în condiţiile unui deficit energetic, fapt care duce la final la nerealizarea sarcinii, deci atât supramotivarea cât şi submotivarea au efecte negative. In aceste conditii ar trebui să vorbim despre un optim motivaţional.

Cercetările  au demonstrat că zona critică a intensităţii motivaţiei variază în funcţie de o serie de factori, cum ar fii simplitaea/complexitatea sarcinii, gradul de dificultate perceput al sarcinii, particularităţile de personalitate ale individului. De exmplu în sarcinile simple repetative, pe măsură ce creşte intensitatea motivaţiei, creşte şi nivelul performanţei. În sarcinile complexe însă creşterea motivaţiei se asociază performanţei până la un naumit punct, dar dupa acest punc performanţa scade.

O mare importanţa o are şi modul în care este percepută sarcina în realizarea performanţei prin intermediul motivaţiei. Dacă sarcina este percepută corect, atunci avem un optim motivaţional, daca însă sarcina este sub sau supraevaluată, se creează un dezechilibru la nivelul optimului motivaţional şi este nevoie de un efort suplimetar pentru a restabili echilimbrul motivaţional mizand mai mult pe una dintre parţile unde se creează dezechilibrul. Optimul motivaţional se obține atat prin perceperea corectă a sarcinilor cât și prin manipularea intensităţii motivaţiei, conștient de către participant, prin exerciții de dezvoltare personală, scopul final fiind   creșterea sau scaderea  ei cu efecte directe asupra performanței.