Întrucât cunoaşterea şi acceptarea de sine sunt variabile fundamentale în funcţionarea şi adaptarea optimă a persoanei la mediul social, în menţinerea sănătăţii mentale şi emoţionale, putem afirma faptul ca acestea se pot obține prin exerciții de autocunoaștere, autocunoaşterea fiind procesul de explorare şi structurare a propriilor caracteristici (abilităţi, emoţii, motivaţii, atitudini, credinţe, mecanisme de apărare şi adaptare, etc.) în urma căruia rezultă imaginea de sine a persoanei.

Acceptarea necondiţionată (indiferent de performante) şi gândirea pozitivă (convingerea că fiecare avem ceva bun) sunt atitudini care favorizează dezvoltarea personală, pentru că fiecare persoană este valoroasă în sine, are capacitatea de a se dezvolta şi de a-şi alege propriul drum, de a-şi valida calităţile şi caracteristicile pozitive în măsura în care mediul îi creează condiţiile de actualizare a sinelui.

Este foarte important pe parcursul procesului ca indivizii să înțeleagă ca fiecare este valoros în felul său, că așteptările trebuie sa fie în concordanță cu ceea ce pot, in funcție de anumite criterii ( vârstă, nivel de studii, stare de sănătate, gen biologic, etc) si să înțeleagă ca demotivarea este în esență rezultatul unei discrepante între ceea ce pot aceștia si așteptările nerealiste.

Întrucât învăţarea este un proces menit să dureze întreaga viaţă, experientele învățate trebuind să fie folosite ulterior în diferite situații de viață și/sau profesionale, este necesar să identificăm si sa potențăm  dorința de învățare cu rezultat direct asupra dezvoltării ulterioare a potențialulul maxim posibil prin educaţie.