„Tânărul NEET” este definit ca persoana cu vârsta cuprinsă între 16 ani și până la împlinirea vârstei de 29 de ani, care nu are loc de muncă, nu urmează o formă de învățământ și nu participă la activități de formare profesională.

Termenul NEET se folosește pentru a descrie categoria de tineri care nu sunt încadrați profesional și nu urmează niciun program educațional sau de formare.

Conceptul a fost folosit la scară largă ca indicator pentru politicile orientate către tineret cu privire la ocupare, educație, formare și, de asemenea, incluziune socială în cele 28 de state membre ale UE, începând cu 2010.

Fenomenul reprezintă o provocare semnificativă si pentru țara noastră, România putând să își construiască politici adecvate preluând din bunele practici și lecțiile învățate existente la nivelul statelor care înregistrează rate semnificativ mai reduse sau mai ridicate de tineri NEETs.

Tinerii Neets reprezinta una dintre categoriile aflate în risc de excluziune socială în spaţiul european.

Indicatorul NEET, acronimul pentru sintagma „Nor in Education, Employement or Training“, reprezintă unul dintre cei mai importanţi indicatori ai pieţei muncii din întreaga Uniune Europeană, unul pe care statele membre încearcă să-l reducă prin diferite politici guvernamentale.

Acest indicator arată ponderea medie a tinerilor din Uniunea Europeană care nu sunt înscrişi într-o formă de învăţământ şi nici nu sunt angrenaţi în câmpul forţei de muncă. Practic, acest indicator arată câţi dintre tinerii cu vârste cuprinse între 15 şi 29 de ani nu muncesc şi nici nu studiază.

Problematica tinerilor români, aflați în situația NEET, din punctul de vedere al raportării acestora la sistemul de educație formală, respectiv la formele alternative, specifice educației nonformale, este una deosebit de sinuoasă, cu o paletă diversă de nuanțe și o cazuistică suficient de consistentă

Percepția socială generală asupra ansamblului populației tinere este, în momentul de față, una suficient de nefavorabilă, tinerii români fiind apreciați ca având un nivel destul de scăzut de educație, ca fiind dezinteresați în a-și găsi un loc de muncă, respectiv a-și susține o carieră prin seriozitate. Nu puțini sunt acei actori sociali, care se văd îndreptățiți să cuantifice într-un procent de numai 20% – 30% pe acei tineri care au o țintă în viață și care își urmează cu tenacitate idealurile.

Pentru a putea lărgi posibilitățile de formare și calificare ale tinerilor defavorizați, atât din mediul urban, dar mai ales din mediul rural se face apel la programele celei de-a doua șanse, care au ca scop fundamental dotarea acestor tineri cu competențe de bază în citit, scris și socotit. Atunci când acest tip de formare remedială este combinată cu un program de protecție socială, beneficiarii sunt cu siguranță ajutați să depășească constrângerile sărăciei, dar numai pe termen scurt. Pe termen lung, pot fi concepute programe care să ofere pe lângă formarea din clasă și o experiență profesională în meseriile de bază și/sau în meseriile specifice, iar pe deasupra și competențe necesare în viața codiană, respectiv ajutor în găsirea unui loc de muncă, sfaturi și informații destinate să le amelioreze amploiabilitatea.

Asigurarea egalității de șanse, prin întărirea accesului la educație, constituie un prim pas important care să ne garanteaze faptul că tinerii vor putea deține întregul evantai de calificări necesare pentru a-și ameliora perspectivele, chiar și în cazul acelora dintre tineri care au nevoie de o a doua șansă pentru a se instrui și de o formare suplimentară, care să le ofere o calificare în afara sistemului formal de învățământ.

Tinerii cu un nivel scăzut de educație sunt și cei mai vulnerabili, termenul de „NEET”, nici student, nici angajat, nici stagiar, folosindu-se pentru a desemna acele grupuri de tineri pe care guvernele au obligația să-i ajute, fie să-și reia studiile, fie să-și găsească un loc de muncă. Tinerii care intră în această categorie de NEET, fie că se află sau nu în căutarea activă a unui loc de muncă, prezintă riscul cel mai mare de a fi întotdeauna șomeri sau de a fi slab remunerați mai târziu, la care se adaugă riscul de a dezvolta o maladie de ordin somatic sau psihic, dacă situația lor de a se afla în șomaj se prelungește pentru o perioadă foarte lungă de timp, conform estimărilor făcute în 2011, fiind cu 29 milioane de activi mai puțin, în întreaga lume, comparativ cu perioada de dinaintea apariției crizei economice mondiale, primii afectați fiind tinerii, iar cei mai puțin calificați, fiind cei mai expuși.