SPECIFICUL CV-URILOR, IN FUNCTIE DE NIVELUL DE EXPERIENTA

Proiect cofinanţat din Fondul Social European prin Programul Operațional Capital Uman 2014-2020

SMART NEETs

SPECIFICUL CV-URILOR, IN FUNCTIE DE NIVELUL DE EXPERIENTA

Indiferent dacă ești la începutul carierei sau ai o experiență de 5-10 sau 15 ani, segmentează-ți CV-ul în așa fel încât să cuprindă informațiile cele mai relevante în partea de sus. Iată un model de CV pentru fiecare nivel de carieră.

 

CV pentru entry level

  • Un obiectiv profesional în care să specifici că îți dorești să-ți începi cariera, că ești deschis spre învățare și ce valoare poți aduce companiei (prin studiile, cursurile urmate).


Menționează:

  • realizările pe care le-ai avut până acum chiar dacă sunt puține
  • cursurile de la facultate relevante pentru jobul la care aplici
  • rezultatele din mediul academic
  • proiectele de voluntariat în care te-ai implicat
  • activitatea în organizații studențești
  • internship-uri
  • practică
  • programe de tipul Work & Travel

 

CV pentru nivel mediu de carieră

Menționează competențele pe specialitatea ta, de preferat între 5 și 7 competențe. La structura cronologică începe cu cel mai recent job și enumeră maxim 5 competențe dobândite și realizările. De exemplu, în vânzări aplici pentru un job de sales director. Ai fost înainte sales director la o altă companie. Specifică principalele realizări, ce venituri ai realizat personal sau cu echipa pe care ai coordonat-o. Te poți inspira și din evaluările pe care le ai la job, indicatorii de performanță de acolo și modul în care i-ai atins sunt importanți și merită menționați în CV.

 

CV pentru 15-20 de ani de experiență

Ideal ar fi să menționezi în CV joburile din ultimii 10 ani, însă cu accent pe joburile cele mai recente, pe competențele dobândite și realizările pe care le-ai avut. La cele mai îndepărtate locuri de muncă pe care le-ai avut, precizează doar funcția, compania, perioada. În situația în care ai avut 10 joburi în 10 ani, e bine să le menționezi. Angajatorii apreciază corectitudinea și chiar punctează că nu ai cum să dai greș dacă ești sincer.

BENEFICIAR:
ASOCIAȚIA NOUL VAL

PARTENER:
ASOCIATIA ASCENTRIC

Proiect cofinanţat din Fondul Social European prin Programul Operațional Capital Uman 2014-2020

Conținutul acestui material nu reprezintă în mod obligatoriu poziția oficială a Uniunii Europene sau a Guvernului României