De ce să alegi reconversia profesională?

Proiect cofinanţat din Fondul Social European prin Programul Operațional Capital Uman 2014-2020

SMART NEETs

De ce să alegi reconversia profesională?

Intr-un sondaj realizat de BestJobs, la intrebarea de ce ar face o schimbare în carieră, raspunsurile au fost: cel mai important salariul, urmat de lipsa oportunităților suficiente pentru dezvoltare profesională (39%) sau de nevoia de schimbare a angajatorului, a mediului de lucru ori a echipei (28,5%). Alți aproape 18% dintre cei care se gândesc să-și schimbe jobul nu se simt motivați, 14% vor mai mult timp liber, iar pentru 10,7% dintre respondenți este dificil să avanseze în cadrul companiei.

Toate aceste situații duc spre întrebarea în fața căreia mulți dintre noi simt teamă: e timpul să schimb profesia? Și tot pentru mulți dintre noi, răspunsul sincer și greu este „DA” – e timpul să o iei de la capăt, să găsești un nou domeniu sau un domeniu adiacent carierei anterioare, care să te împlinească profesional. Altfel, știi că nu vei evolua profesional, că vei rămâne blocat într-o rutină din care, cu cât vei sta mai mult, cu atât vei ieși mai greu.

 

Recomandări pentru a începe procesul reorientare în carieră:

  1. Află ce domenii au nevoie de angajați

În prezent, există  domenii care înregistrează creșteri semnificative, câteva dintre acestea fiind IT-ul, Farma și domeniile Financiar și Telecom, existând o cerere continuă de noi angajați. În plus, perspectivele unei cariere în oricare dintre domeniile de mai sus sunt de viitor. fără a fi afectate semnificativ de cirza economică.

În acest moment, în România, piața de angajare în domeniul IT are un deficit de ofertă de peste 15.000 de candidați, în timp ce marii jucători tehnologici deja existenți pe piață, alături de noi jucători globali sunt nerăbdători să dezvolte noi proiecte pe piața locală.

Cu astfel de perspective și oportunități de angajare, recomandarea este să te asiguri că ai un start bun, un loc care să-ți asigure bazele cunoștințelor de programare și drumul spre profesionalism, mai departe. Vei avea nevoie de un mediu ancorat în prezent, cu tehnici moderne de predare și practică.

Tehnologia este în continuă dezvoltare și face parte din viața fiecărui om, de la o simplă aplicație muzicală pe smartphone până la IoT (Internet of Things). Este greu să ne imaginăm o lume în care această componentă să nu devină din ce în ce mai performantă. Iar performanța se atinge cu resurse umane specializate și numeroase.

În plus, studiile arată că domeniul IT este considerat ca fiind sigur și atractiv, 64% dintre cei intervievați declarând că și-ar dori să lucreze în IT.

 

  1. Studiază câteva job description-uri ale unor joburi foarte căutate

Odată ce ai restrâns lista de domenii spre care ți-ar plăcea să te reorientezi profesional, nu uita să te documentezi cu privire la abilitățile de care vei avea nevoie pentru cele mai căutate joburi din aceste domenii. Dacă ești interesat de IT sau de un alt domeniu tehnic, e bine să știi care sunt competențele profesionale și tehnice să adaugi la CV pentru a evolua în carieră.

 

Da, cel mai probabil pentru hard skills vei avea nevoie de cursuri speciale de pregătire și formare, însă anii pe care i-ai dedicat profesiei anterioare nu vor fi în van.

Chiar dacă domeniul și contextul carierei noi vor fi diferite, experiența profesională anterioară îți va da o perspectivă diferită în a soluționa noile task-uri, vei avea unghiuri diferite de abordare și un nivel de responsabilizare și asumare profesională, care cu siguranță îți vor potența ritmul de creștere. În unele cazuri, vei observa chiar că poți face transfer de cunoștințe.

Chiar și în aceste condiții, este evident că vei avea nevoie de knowledge-ul specializat al noului domeniu de activitate, iar pentru acest lucru sunt recomandate cursurile de specialitate. Iar vestea bună este că multe dintre aceste cursuri sunt online și sunt gratuite!

 

  1. Care ar fi condițiile ideale de muncă pentru tine?

Îți place să-ți faci singur programul și să ai ore flexibile sau ai un stil de viață în care te avantajează mai mult un program fix, de la 9 la 6? Te gândești că te-ai potrivi într-o corporație, unde vei face parte dintr-o echipă mai mare sau mai degrabă ți-ar plăcea să lucrezi într-un start-up sau într-o afacere mai mică și cu o echipă mai restrânsă?

Poți duce scenariul mai departe și te poți întreba dacă pentru tine este potrivit un job de angajat sau de freelancer, în care să îți alegi singur proiectele după bunul plac, să îți faci singur programul și să îți negociezi propriile fee-uri. Dacă ai răspuns cu da la toate întrebările legate de freelancing, și ești interesant de programare, la Codecool cursul de Full-Stack Developer te pregătește să devii un programator complet, pregătit să lucreze cu cele mai căutate limbaje de programare, dar și cele mai noi tehnologii din piață.

Vei învăța să construiești site-uri și aplicații web de la zero, iar la final vei dobândi skill-urile unui Junior Full-Stack Developer, având tot ce îți trebuie pentru a aplica la unul dintre cele peste 900 joburi din România sau pentru a începe propriile proiecte de freelance, fără a avea nevoie de alte cunoștințe de programare în prealabil.

 

  1. Care sunt nevoile tale salariale?

De ce salariu ai avea nevoie la început pentru a te simți cât de cât stabil financiar? Cât de independent financiar ești? Ai o familie de întreținut sau ai câțiva ani buni de experiență care te-au ajutat să pui ceva bani de-o parte? Chiar dacă unele cursuri sunt gratuite sau nu trebuie să plătești taxa decât după angajare, tot va trebui să ai niște resurse pentu a te întreține pe perioada cursurilor de reconversie profesională.

Iar dacă vii dintr-o zonă de seniorat, este important să adresezi această întrebare, în mod special. Începuturile noi vin, în primii 1-2 ani, cu câteva compromisuri financiare. Acest exercițiu de proiecție te va ajuta să îngustezi aria de alegeri și să te îndrepți spre domeniul care ți se potrivește cel mai bine.

În IT, chiar și din poziția de junior poți începe cu un salariu net de 4.000 lei, iar în funcție de specializarea aleasă poți ajunge la un câștig de 16.093 lei net pe lună într-o poziție de senior. Domeniul este cunoscut ca fiind unul dintre cele mai plătite, iar salariile bune sunt unul dintre criteriile pentru care IT-ul este în prezent un sector foarte atractiv.

  1. Testează domeniile sau activitățile care te-ar interesa cu ajutorul voluntariatului și al evenimentelor gratuite

Dacă nu știi sigur în ce măsură te pasionează noul domeniu pe care l-ai ales, îți poți testa abilitățile, mai întâi, printr-un program de voluntariat care îți va permite să vezi cât de dedicat ai putea fi și în ce măsură te-ai putea angaja pe termen lung în domeniul respectiv.

  1. Începe să faci networking cu oameni din domeniu

Online-ul este plin de forumuri, site-uri și chiar există și rețele de socializare dedicate dezvoltării profesionale. Așadar, activează-ți contul de LinkedIn, pune-ți la punct CV-ul și intră în contact cu specialiștii din domeniile care te interesează!

  1. Alege programe de training sau cursuri pentru reconversia profesională

Programele de training și cursurile de specializare pentru reconversia profesională sunt o alternativă la formarea clasică, la facultate, acestea fiind mult mai scurte și mult mai aplicate.

BENEFICIAR:
ASOCIAȚIA NOUL VAL

PARTENER:
ASOCIATIA ASCENTRIC

Proiect cofinanţat din Fondul Social European prin Programul Operațional Capital Uman 2014-2020

Conținutul acestui material nu reprezintă în mod obligatoriu poziția oficială a Uniunii Europene sau a Guvernului României